Competiția FDI 2025

Ministerul Educaţiei și Cercetării a lansat competiţia de proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2025. Competiţia se desfăşoară potrivit prevederilor Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltare instituţională a universităţilor de stat, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 7875/20.12.2024.

Competiția este coordonată de Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care va evalua şi selecta proiectele depuse de universităţi.
Pregătirea şi depunerea proiectelor se realizează în perioada 28 februarie – 10 martie 2025.  Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, începând cu data de 28 februarie 2025, pe platforma UDiManager administrată de UEFISCDI (accesibila la următorul link: uefiscdi-direct.ro), unde va fi disponibil și Ghidul de depunere online a proiectelor pentru finanţare din FDI

Sunt vizate pentru finanţare din FDI 2025 opt domenii strategice:

  • Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior;
  • Domeniul 2: creșterea gradului de internaționalizare a învățământului superior din România;
  • Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare , a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităţilor, folosite pentru instruirea studenților;
  • Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităţilor;
  • Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare din instituțiile de învățământ superior.
  • Domeniul 7: corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră);
  • Domeniul 8: susținerea participării și accesului studenților cu dizabilități la procesul educațional

Suma maximă care poate fi obţinută de o universitate pentru fiecare proiect este de 400 mii lei, cu următoarele excepții: D3 (doar pentru grădini botanice)  –  600 mii lei; D4 (societăți antreprenoriale studențești – SAS) și D7 (corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră) – 250 mii lei, iar D8 (acces studenți cu dizabilități) – 200 mii lei.

 

IMPORTANT! Mai multe detalii privind întregul proces sunt disponibile în Pachetul de informații pentru FDI 2025

 

Eventualele contestatii pot fi transmise, dupa afisarea rezultatelor, pana pe data de 07.04.2025, inclusiv (la adresa de e-mail cnfis@cnfis.rosemnate cel putin de reprezentantul legal al universitatii).

Contact:
cnfis@cnfis.ro – pentru informații suplimentare
support@uefiscdi-direct.ro – pentru probleme tehnice