Competiția FDI 2022

 

Competiția FDI 2022 – Rezultate

Competiţia FDI 2022, lansată de Ministerul Educației, se desfăşoară potrivit prevederilor Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltare instituţională a universităţilor de stat, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 5825/17.12.2021.

Competiția este coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), care evaluează şi selectează proiectele depuse de universităţi.
Pregătirea şi depunerea proiectelor se realizează în perioada 07 – 21 februarie 2022.

Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, începând cu data de 07 februarie 2022, pe platforma UDiManager administrată de UEFISCDI (accesibila la următorul link: uefiscdi-direct.ro), unde este disponibil și Ghidul de depunere online a proiectelor pentru finanţare din FDI.

Sunt vizate pentru finanţare din FDI 2022 șapte domenii strategice:

  • Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior;
  • Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
  • Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităților, folosite pentru instruirea studenților;
  • Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
  • Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare în universități
  • Domeniul 7: corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră.

Suma maximă care poate fi obţinută de o universitate pentru fiecare proiect este de 400 mii lei, cu următoarele excepții: D3 (doar pentru grădini botanice) – 600 mii lei; D4 (societăți antreprenoriale studențești – SAS) și D7 (piața muncii) – 250 mii lei.

IMPORTANT! Mai multe detalii privind întregul proces sunt disponibile în Pachetul de informaţii pentru FDI 2022

Eventualele contestatii pot fi transmise, dupa afisarea rezultatelor, pana pe data de 22.03.2022, inclusiv (la adresa de e-mail cnfis@cnfis.rosemnate cel putin de reprezentantul legal al universitatii).

Contact:
cnfis@cnfis.ro – pentru informații suplimentare
support@uefiscdi-direct.ro – pentru probleme tehnice