Finanțarea de bază

Finanțarea de bază (FB) se alocă pe baza unui contract instituțional încheiat între Minister și fiecare universitate de stat în parte și este multianuală pe toată durata unui ciclu de studii.

Finanțarea de bază pentru universitățile de stat este asigurată de Ministerul Educației, prin granturi de studii calculate per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu și per limbă de predare.

Sumele atribuite fiecărei universități pentru finanțarea de bază, pentru studenții înmatriculați pe baza cifrelor de școlarizare primite de universitate, într-un program de studii universitare de licență, de master și de doctorat anul IV (doar pentru domeniul de medicină), se alocă proporțional cu numărul de studenți echivalenți unitari ai acestora. Numărul de studenți echivalenți unitari ai universității se determină prin ponderarea numărului fizic de studenți ai acesteia cu coeficienți de echivalare și de cost.

Finanţarea de bază se referă la:

1) cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul didactic, auxiliar didactic și nedidactic, personal de cercetare implicat în desfășurarea programelor de studii, sporuri, CAS, alte contribuţii legale, deplasări interne şi internaţionale;
2) cheltuieli materiale (CM): cheltuieli de întreţinere şi gospodărie, cheltuieli pentru materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, cheltuieli cu cercetarea aferente programelor de studii, obiecte de inventar, reparaţii curente, cărţi şi publicaţii, perfecţionarea personalului, protocol, protecţia muncii etc.;
3) cheltuieli pentru sustinerea proiectelor educaționale și de dezvoltare a resursei umane;
4) cheltuieli cu regia instituțiilor de învățământ superior pentru desfășurarea unui program de studii.

2024
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România pentru anul 2024, aprobată prin OM 6901/28.12.2023

2023
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România pentru anul 2023, aprobată prin OM 6450/22.12.2022

Propuneri privind repartizarea preliminară pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2023: rezultate finanțare preliminarădate statistice studențidate statistice studenți/participanți-buget.

Propuneri privind repartizarea finală pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2023: rezultate repartizare finală FI2023, date statistice studenți (buget și taxă, pe cicluri de studii universitare), date statistice studenți/cursanți (buget, pe cicluri și alte forme de studii).

2022
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România pentru anul 2022, aprobată prin OM 5824/17.12.2021

Propuneri privind repartizarea finală pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2022: rezultate finanțaredate statistice studențidate statistice studenți/participanți-buget.

Propuneri privind repartizarea preliminară pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2022: rezultate finanțare preliminarădate statistice studențidate statistice studenți/participanți-buget.

2021
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România pentru anul 2021, aprobată prin OM 3321/24.02.2021

Propuneri privind repartizarea finală pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2021: rezultate finanțaredate statistice studențidate statistice studenți/participanți-buget.

Propuneri privind repartizarea preliminară pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2021: rezultate finanțare preliminarădate statistice studențidate statistice studenți/participanți-buget.

Sinteza propunerilor CNFIS privind Metodologiile de finanțare pentru anul 2021.

2020
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2020 aprobată prin OM 3116/27.01.2020.

Propuneri privind repartizarea finală pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2020: rezultate finanțaredate statistice studențidate statistice studenți/participanți-buget.

Propuneri privind repartizarea preliminară pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2020: rezultate finanțare preliminarădate statistice studenți, date statistice studenți/participanți-buget.

2019
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2019 aprobată prin OM 3128/05.02.2019.

Propuneri privind repartizarea  pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2019: rezultate finanțare, date statistice studenți, date statistice studenți/participanți-buget.

2018
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2018 aprobată prin OM 3047/15.01.2018.

Propuneri privind repartizarea pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2018: rezultate finanţare, date statistice studenţi, date statistice studenți/participanți-buget.

2017
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2017 aprobată prin OMENCS nr. 3279/20.02.2017.

Propuneri privind repartizarea pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2017: rezultate finanţaredate statistice studenţi, date statistice studenți/participanți-buget.

2016
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2016 (versiune rediscutată și aprobată, în format electronic – în perioada 07.03.2016 – 14.03.2016 – de Consiliul CNFIS) aprobată prin OMENCS nr. 3530/29.03.2016

Propuneri privind repartizarea pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2016: rezultate finanţare, date statistice studenţidate statistice studenți/participanți-bugetdate statistice absolvenţi.

2015
Propuneri privind Metodologia de finantare pentru anul 2015:

  • mai 2015, Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2015 (versiune actualizată a metodologiei utilizată în anul 2014, conform OMEN nr. 668/28.11.2014, metodologie a cărei aplicare extinsă și în anul 2015 a fost sugerată de CNR și acceptată de MECS), aprobată prin OMECS nr. 3888/26.05.2015.
  • mai 2015, propunerea CNFIS pentru anul 2015 (versiunea actualizata din februarie 2015) este pilotată în anul 2015 și propusă pentru aplicare în anul 2016, potrivit punctului de vedere al CNR agreat de MECS, aprobată OMECS nr. 3889/26.05.2015.
  • februarie 2015, Propunerea CNFIS actualizata privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară, a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2015 (versiune actualizată în urma discuțiilor din cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții CNR, CNFIS și MECS, 23 ianuarie 2015, și a propunerilor formulate de reprezentanții domeniului stiința sportului și educației fizice), aprobată prin OMEN nr. 3185/09.02.2015;
  • noiembrie 2014, Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară, a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2015 (versiune aprobata de Consiliul CNFIS, in urma dezbaterilor din cadrul sedintei CNFIS din data de 27.11.2014).

Propuneri privind repartizarea pe universităţi a alocaţiilor bugetare pentru anul 2015: rezultate finanţaredate statistice studenţidate statistice studenți/participanți-bugetdate statistice absolvenţi.

2014:
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară, a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2014 (aprobata de Consiliul CNFIS, in urma dezbaterilor din cadrul sedintelor CNFIS din data de 07.02.2014, respectiv 24.02.2014, cu participarea si consultarea reprezentantilor MEN, CNR, ALMAMATER, ANOSR si UNSR).

Metodologia  de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară, a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, aplicată în anul 2014 (aprobată prin OMEN nr. 668/28.11.2014).

Propuneri privind repartizarea pe universitati a alocatiilor bugetare pentru anul 2014: rezultate finantare, date statistice studenti, date statistice studenți/participanți-bugetdate statistice absolventi (mai multe detalii in Raportul public anual 2014)

2013:
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară, a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2013 (aprobată prin OMEN nr. 5364 /29.10.2013)

Propuneri privind repartizarea pe universitati a alocatiilor bugetare pentru anul 2013: rezultate finantare, date statistice studenti, date statistice studenți/participanți-bugetdate statistice absolventi (mai multe detalii in Raportul public anual 2013)

2012:
Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2012 (aprobată prin OMECTS nr. 3998 /05.05.2012, Anexa OM: Metodologie Finantare 2012)

Propuneri privind repartizarea pe universități a alocațiilor bugetare pentru anul 2012: rezultate finantare, date statistice studenti, date statistice studenți/participanți-bugetdate statistice absolventi (mai multe detalii în Raportul public anual 2012)